Acasă Sanatate Ministrul Sănătăţii: Mai avem două-trei săptămâni în care vom creşte ca număr...

Ministrul Sănătăţii: Mai avem două-trei săptămâni în care vom creşte ca număr de cazuri

DISTRIBUIȚI

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat miercuri la Sibiu că urmează încă două-trei săptămâni în care va creşte numărul cazurilor de COVID-19, vor exista şi decese, motiv pentru care populaţia trebuie să se protejeze.

„O evoluţie fulminantă ţine foarte mult de această izolare voluntară. Ştiu că este greu. (…) Ţin să menţionez încă o dată, ne interesează siguranţa personalului medical, un personal medical care trebuie să rămână în linia întâi, dar în acelaşi timp ne interesează şi acele precauţii pe care personalul medical sau cetăţeanul trebuie să le respecte. Nu renunţăm, nu relaxăm, tocmai pentru acest hop care va veni şi trebuie trecut. Menţionez că mai avem două-trei săptămâni în care vom creşte ca număr de cazuri. Vor exista şi decese, dar trebuie să le gestionăm în limita în care putem gestiona o pandemie, cu un duşman, dacă pot spune aşa, necunoscut, care are în acest moment doar un tratament simptomatic, în evaluare, până la descoperirea unui vaccin”, a spus Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, vicepremierul Raluca Turcan şi prefectul judeţului Sibiu, Mircea Creţu, au discutat miercuri, în sediul Prefecturii, despre măsurile luate pentru a ţine sub control pandemia. Nelu Tătaru a anunţat că urmează să viziteze şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, unde sunt trataţi pacienţii cu COVID-19. AGERPRES/(A-Isabela Paulescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea) 

Citiţi şi:

Ministrul Sănătăţii: Sunt cadre medicale infectate la nivelul fiecărui judeţ 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.