Acasă Sanatate Pintea: S-a dat undă verde demarării proiectului construcţiei băncii de sânge şi...

Pintea: S-a dat undă verde demarării proiectului construcţiei băncii de sânge şi plasmă

DISTRIBUIȚI

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi că a fost finalizat circuitul de avizare a unei Hotărâri de Guvern care aprobă studiul de fundamentare prin care România poate construi o bancă de sânge, plasmă şi produse derivate din plasmă.

„Hotărârea de Guvern prin care se aprobă studiul de fundamentare prin care România poate construi o bancă de sânge, plasmă, sânge şi produse derivate din plasmă prin demararea unui proiect în parteneriat public-privat, probabil că în următoarea şedinţă de Guvern această Hotărâre va fi aprobată. Asta înseamnă, practic, că s-a dat undă verde demarării proiectului construcţiei acestei bănci de sânge şi plasmă. Acest lucru va permite colectarea plasmei, astfel încât ea să poată fi fracţionată şi să asigure pentru România necesarul de imunoglobulină şi produse derivate din plasmă necesare pacienţilor. Îmi este greu să vă dau termene, aşa cum vă spuneam e un proiect estimat la 854 de milioane, studiul de fundamentare este făcut de către Comisia Naţională de Prognoză”, a spus Pintea, la Parlament.

Potrivit ministrului, Ministerul Sănătăţii a depus luni o cerere de finanţare pentru un sprijin privind înfiinţarea a două centre pilot de colectare, proiect care va fi implementat pe o perioadă de 16 luni din momentul aprobării.

„Apoi, tot vineri, în şedinţa de Guvern, vom supune spre aprobare o Ordonanţă de Urgenţă de modificare a Legii 282 privind transfuzia, care va face legătura, practic, între legislaţie şi acest proiect de construcţie a băncii de plasmă şi sânge”, a susţinut Pintea.

Cele două centre pilot vor fi în regiunile Nord-Vest şi Sud-Vest. Totodată, banca de de sânge, plasmă şi produse derivate din plasmă va fi la Bucureşti.

Pintea a susţinut că, din datele pe care le are, în România există cantitatea de imunoglobulină necesară pentru pacienţii din ţară. AGERPRES/(A-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.