Acasă Sanatate Producătorii de medicamente: Creşterea bugetului medicamentelor, o soluţie salutară şi necesară

Producătorii de medicamente: Creşterea bugetului medicamentelor, o soluţie salutară şi necesară

DISTRIBUIȚI

Producătorii de medicamente au salutat marţi măsurile anunţate de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, privind majorarea bugetului alocat pentru acestea, prin indexarea cu rata inflaţiei în trimestrul 4 al anului 2019 şi susţin că este „o măsură necesară”.

„Creşterea anuală a bugetului pentru medicamente este o măsură necesară, anunţată şi promisă de Guvern încă de anul trecut, când pentru prima dată în ultimii 6 ani acest buget a crescut cu aproximativ 5,3%. Finanţarea este în continuare insuficientă pentru a acoperi nevoile de tratament ale pacienţilor români, de aceea în 2019 taxa claw-back a ajuns la o valoare de peste 25%. Astfel, în prezent, industria farmaceutică acoperă integral costurile medicamentelor pentru un pacient din 4”, a declarat directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, Dan Zaharescu, citat într-un comunicat de presă.

Potrivit directorului executiv al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România, Valentina Băicuianu, creşterea bugetului medicamentelor în fiecare trimestru prin indexarea cu inflaţia este o măsură minim necesară.

„Taxa claw-back, introdusă pentru prima dată în 2009 ca o măsură fiscală temporară în contextul crizei economice, este încă în vigoare după 10 ani. Potrivit declaraţiilor autorităţilor, în acest moment sunt în discuţie variante de modificare a acestei taxe, devenită nesustenabilă şi care atrage după sine efecte negative pentru pacienţi, precum dispariţia a mii de medicamente importante de pe piaţă, adâncindu-se astfel criza medicamentelor din România. Creşterea bugetului medicamentelor în fiecare trimestru prin indexarea cu inflaţia este o măsură minim necesară”, a declarat directorul executiv al APMGR.

Totodată, ARPIM şi APMGR afirmă că sunt pregătite în orice moment să sprijine Ministerul Sănătăţii pentru identificarea şi implementarea unor soluţii pe termen lung. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.