Acasă Sanatate Sibiu: Patru dintre cei şase pacienţi reinfectaţi cu noul coronavirus au fost...

Sibiu: Patru dintre cei şase pacienţi reinfectaţi cu noul coronavirus au fost externaţi din spital

DISTRIBUIȚI

Patru dintre cei şase pacienţi reinfectaţi cu noul coronavirus au fost externaţi din spital, doar unul din cei doi rămaşi fiind internat la Terapie Intensivă, a precizat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Sibiu, Andreea Ştefan.

„Până în prezent au fost reinfectaţi un număr de şase pacienţi. Dintre acestea, patru au fost vindecaţi şi externaţi. În prezent mai sunt internaţi doi pacienţi dintre cei reinfectaţi. Dintre cei doi, unul este pe secţia ATI, iar cel de-al doilea aşteaptă testul negativ pentru externare. Nu au fost decese în rândul persoanelor reinfectate”, a explicat Andreea Ştefan.

Potrivit sursei citate, unul dintre cei doi pacienţi reinfectaţi care se află încă în spital este cadru medical.

Specialiştii spun că cei mai mulţi dintre pacienţi reinfectaţi au făcut a doua oară o formă mai uşoară a bolii. Patru dintre pacienţii reinfectaţi au avut anticorpi IgM şi IgG în plasmă, care demonstrează trecerea prin infecţie, dar aceşti anticorpi nu par protectori, a arătat şeful Secţiei Clinice de Boli Infecţioase de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, medicul Victoria Bîrluţiu.

„În judeţul Sibiu, de la debutul pandemiei şi până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 673 de persoane (dintre care 628 adulţi şi 45 copii). Până la data curentă au fost declarate vindecate şi externate 502 de persoane, iar 53 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv”, informează un comunicat al Instituţiei Prefectului Sibiu. AGERPRES/(AS – autor: Isabela Paulescu, editor: George Onea, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.