Acasă Sanatate Sorina Pintea spune că posturile nu sunt blocate în sistemul sanitar: Se...

Sorina Pintea spune că posturile nu sunt blocate în sistemul sanitar: Se pot scoate la concurs

DISTRIBUIȚI

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a precizat miercuri că posturile nu sunt blocate în sistemul sanitar.

„Anul trecut funcţiona regula doi la unu pentru spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii, dar nu pentru spitalele din subordinea autorităţilor locale, anul acesta nu mai există această regulă, deci atâta vreme cât un post este vacantat, având în vedere că bugetele sunt aprobate, posturile se pot scoate la concurs”, a explicat ministrul, într-o conferinţă de presă.

Ea a arătat că a întâlnit manageri de unităţi medicale care i-au spus că nu fac angajări pentru că nu sunt lăsaţi de directorii financiari.

„Am întâlnit manageri care mi-au spus că nu-i lasă directorii financiari, repet, ministrul nu poate acoperi incompetenţa unora şi nici nu cred că este în fişa postului unui ministru acest lucru. Avem cadrul legal, avem buget şi lucrurile nu se respectă”, a menţionat Pintea. AGERPRES/(A – autor: Roberto Stan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.