Acasă Sanatate Timişoara a depăşit rata de infectare cu SARS-COV-2 de 3 la mia...

Timişoara a depăşit rata de infectare cu SARS-COV-2 de 3 la mia de locuitori, dar a scăzut numărul bolnavilor internaţi

DISTRIBUIȚI

Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat duminică o rată de infectare cu SARS-CoV-2 de 2,54 la mia de locuitori în judeţ şi de 3,18 în Timişoara, în creştere faţă de raportarea anterioară, dar a scăzut numărul bolnavilor cu COVID-19 şi al suspecţilor care sunt internaţi în spital.

Din totalul persoanelor identificate pozitiv în ultimele 24 ore la nivelul judeţului, 49 au vârsta sub 18 ani.

În ultimele 24 de ore, au fost confirmate cu COVID-19 un număr de 285 de persoane în judeţ (în creştere de la 199 cazuri raportate anterior), dintre care în Timişoara sunt 173 (faţă de 118, sâmbătă).

Duminică dimineaţă, în spitalele din judeţ erau internaţi 226 de bolnavi cu COVID-19 (în scădere de la 235), în timp ce la ATI se află 37 de persoane (35, sâmbătă).

În judeţ sunt 33 de localităţi care au depăşit indicele de infectare cu SARS-CoV-2 de 2 la mia de locuitori, cele mai ridicate rate fiind în Bara (5,83), Moraviţa (5,79), Cenei (5,62), Dumbrava (5,46) şi Bucovăţ (5,13).

Rămâne activ focarul de COVID-19 de la centrul pentru migranţi, cu 11 persoane pozitive. AGERPRES/(AS – autor: Otilia Halunga, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.